"N-o sti nimeni ca m-am dus...
Numa' m-or vedea ca nu-s..."
Cuvinte care i se potrivesc foarte bine Profesorului, care, cu discretia lui binecunoscuta, ne-a parasit zilele acestea... Avea 59 de ani si o impresionanta cariera didactica si stiintifica in spatele sau, pe care le imbinase cu calitatea de conducator al Spitalului "Socola" de mai bine de 10 ani.
Unii l-au iubit mult, altii mai putin, ba poate unii nu l-au iubit deloc, in aceasta heteroclita imbinare de caractere si destine umane, care este Socola. Nu este insa nimeni care sa poata sustine ca Socola de astazi nu este rodul implicarii profunde, mai mult decat sufletesti, a Profesorului Boisteanu, asa cum Socola de acum 20 de ani era rodul operei magistrului sau, Profesorul Petre Branzei...
Cu personalitatea sa a marcat ultimul deceniu din istoria acestui asezamant, intr-o perioada in care, din ce in ce mai mult, ducem lipsa de personalitati si modele si, probabil, va ramane in amintirea multora dintre noi ca "directorul centenarului Socolei..."
A stiut discret, sa ofere fiecaruia cate ceva, ceva care sa multumesca si sa netezeasca orgolii, sa medieze intelegeri, sa usureze functionarea unui spital care numai usor de condus nu a fost, nu este si nu va fi.
Academicianul M. Lazarescu il numea pe Branzei "...voievod al psihiatriei moldave" si cred ca din sirul acesta lung si imaginar de voievozi ai psihiatriei nu ar putea lipsi Profesorul Boisteanu.
Este ultimul din sirul de ilustrii directori ai Socolei...pentru ca odata cu el se intoarce o pagina din istoria acestui asezamant centenar.
Socola, psihiatria de la noi, incepe un nou capitol: cel al mult asteptatei schimbari, al reformei, al managementului modern...
Dar toate acestea le-a pregatit, le-a prefigurat si le-a facut posibile si Profesorul Boisteanu...
Dumnezeu sa-l aiba aproape!
